Ne plângem mereu,


Ne plângem mereu ca nu avem . . . ne plângem mereu, ca vrem mai mult, decât avem . . . si nu realizam ca nu avem nevoie, de acel ”mai mult ” căci e bogăție lumeasca doar, si se poate risipii într-un 1″.
Dar e o singura bogăție, ce cu toții am putea sa o aveam, e cea mai mare bogăție și în suflete o putem purta, doar sa ne dorim . . . e bogăția ce nici când nu se risipește, ea ne urmează oriunde noi mergem . . . în lumea aceasta și în cea a tăcerii, mai apoi, căci o purtam cu noi în ale noastre suflete mereu, dacă alegem aceasta . . . e unica bogăție de neprețuit și e pe vecie, e credinta in Domnul si, e multa iubire acolo, precum infinitul stelelor de pe cerul Domnului nostru cel bun, o iubire infinita pentru noi, de neprețuit ca valoare.


Dar ține de natura umană, sa adunăm cât de multe bogății putem, iar în lupta acerbă de a aduna, și concura cu alții . . . nivelul bogăției lumesti, nu realizăm că acea bogăție, de fapt e doar cât pe pământ trăim, precum ale noastre vieți, setate în timpi, de Domnul în destine, si nici măcar idee nu avem ce pierdem, lăsând cuvântul Domnului în umbra, si ignorandu-l . . . . da, de fapt noi suntem, pierduți atunci, și nu realizăm.


Decide-te ce bogăție alegi pentru a ta viața, om minunat, nu contează pentru ce, în trecut ai râvnit, sau ai greșit, adună -te, schimba-te în cea mai buna varianta a ta, dată de Domnul . . . bun la suflet, și curat precum un copil nevinovat, adună -te bucată cu bucată, ca nici un firicel din tine sa nu mai cunoască caile lui, celui rău, și întunecat care mereu ne încearcă, îmbogățindu-ne cu păcate, ca pe un pom de crăciun… da, adună -te . . . căci ești un om minunat, pentru că Domnul te-a creat, și a pus în tine multă bunătate, iertare și multa, multa iubire, fi tu cel adevărat și revino la Domnul, și culege cuvintele Domnului în sufletul tău, ele sa fie diamantele din care să-ți faci bogăție, râvnește sa ii vorbești Domnului și fi însetat de cuvântul Lui, și de a Lui infinita iubire . . . ce nu o poți găsi nicăieri, decât în cuvântul Domnului.
Da, ridică barierele ce Satan, în suflet a pus , ce opresc bunătatea sufletului, iertarea aproapelui, si pun o imensa prăpastie între tine și bunul Dumnezeu.
Fii față de Domnul, precum un copilul ce își pune toată încrederea în părinții lui, și e dependent de ei, e tot de ce ai nevoie în lumea aceasta, bogăție multă, în suflet dată de cuvântul Domnului.

by sorinahasballa #words4you#

Published by angely#words4you#

Imi iubesc eu-l, dar nu mai mult decat pe Dumnezeu.

%d bloggers like this: